Zilnic suntem expuși să fim victimile unui acident rutier

Din păcate poți vedea săptămînal la știri că în x localitate a avut loc un grav accident rutier care s-a soldat cu y pasageri răniți iar z pasageri au decedat.
Microbuzele publice sunt tot mai mult implicate în astfel de accidente, și din păcate nimeni nu învață o lecție din aceasta. Se tot discută pe la emisiuni și fel de fel de dezbateri deverse modalități și acțiuni care odată implimentate vor rezolva problema, dar ce se vede, nimic nu se aplică, fluxul de călători este la fel de mare iar microbuzele la fel de puține pentru a face față în timpul orelor de vîrf.
Locuind în Chișinău pe parcursul studenției călătoresc zilnic cu mult solicitatul microbuz 125. Acesta este veșnic supra solicitat. Toți vor să ajungă la timp la ore sau la serviciu. Am putea spune că șoferii nu ar trebui să se oprească, dar chiar și în stații se coboară unul se urcă 10. În fiecare dimineață aud șoferul zicînd: „închideți ușa, vine alt microbuz!” dar pînă vine el, mai vin încă vre-o 50 de oameni și iar nu e loc.
Zilnic văd cum era cît pe ce ca rutiera în care mă aflu să fie implicată într-un accident, slavă Domnului că nu s-a întîmplat și ne rugăm să nu se întîmple, dar trebuie să răspundă cumva și autoritățile la această problemă cît mai repede și cît mai eficient.
Puțini oameni au murit? de cîți mai e nevoie?

646x404

Cine este de vină? Noi sau ei?

O vorbă românească circulă printre oameni: „cu medicii sau poliția mai bine să nu ai de-a face”.  Mita și curupția stau oarecum la baza dreptății. Trist și atît de descurajator încît oamenii nu mai pun rezistență, nu mai luptă dar se lasă purtați de val mituind atît medicii cît și polițiștii sau alți funcționari ai statului ca mai apoi să spună că țara în care trăim nu va ajunge niciodată să se schimbe în mai bine.
Dar cine este de vină ?
În spitalul Republica, în care am fost internată pentru o intervenție chirurgicală, erau afișate anunțuri A4 cu mesajul „Nu da mită”. Erau în văzul tuturor, atît a pacienților cît și a medicilor. Am citit cu atenție, un mesaj care parcă ne roade urechile de cîte ori îl auzim sau vedem la TV, radio și prin toate instituțiile de stat și care totuși trece atît pe lîngă cetățeni cît și de lîngă funcționari.
Am citit anunțul și am spus să mă țin de el. Medicii care m-au operat și care s-au îngrijit de mine s-au comportat frumos, firesc și bine. Din tot comportamentul lor nu am văzut pe unul măcar care să facă aluzie la anumite sume de bani sau la altceva ce ține de mită. Toți își îndeplinea funcțiile cu mult profesionalism, și de ce zic profesionalism, pentru că la instrumentele pe care le au totuși fac lucruri bune și pun oameni pe picioare.
Am fost externată după 5 zile cu un rezultat bun și toate acestea fără nici un leu, toate cheltuielile find suportate de polița medicală.
Mulțumesc echipei din secția ORL a Spitalului Republican pentru dedicarea profesională. Le doresc să aibă parte de echipamente performante și de salarii bune și legale pentru că întradevăr i-am văzut la spital de luni pînă luni.
Țara nu înseamnă, parlamentari, sau medici, sau polițiști, sau profesori, sau judecători, țara suntem noi, eu și tu, indiferent de poziția socială pe care o avem. Atît timp cît ce ține de noi vom face bine țara noastră o va lua pe drumul cel bun, un drum al adevărului și al cunoașterii, un drum pe care noi l-am construit.
Dumenezeu stă la baza înțelepciunii deaceea să cerem înțelepciune de la Dumnezeu ca să facem alegeri pentru un viitor și pentru o țară.

medicalnet-10

Mai avem o speranță !

Facem bine ceea ce facem?

Sunt sigură că fiecare din noi are mai multe sau mai puține responsabilități, unele sunt alese din plăcere altele sunt pur și simplu atribuite pentru că trebuie să fie îndeplinite.  Să faci curat, mîncare, cumpărături nu e neapărat să-ți placă ca să le faci, aceste lucruri trebuie facute și asta te determină să le îndeplinește. Serviuciu la care lucrez, facultatea la care înveți, sportul pe care îl faci, funcția pe care o îndeplinești sunt oarecum rezultatul unor alegeri proprii. Întrebarea care vine să te încerce este, faci tu bine lucrurile pe care le faci sau le faci de izbeliște.

 

Taekwon-do, un mod de viaţă !

Am început să practic arta Taekwon-do-ului la vîrsta de 12 ani, în 2006. Scopul meu era: „mă duc să mă învăţ a bate” , deşi eram destul de liniştită, nu-mi plăcea să mă cert, îmi plăcea să am prieteni, cu toate acestea vroiam să pun la punct pe cei care ar fi încercat să sară la bătaie😀.

Am început cu încă cîteva colege de-ale mele din clasă, de altfel ele mă invitase la antr (Marina şi Mariana). Echipă frumoasă, antrenor de excepţie(Ghenadie Curbet), antrenamente interesante, vînătăi nenumărate (in special pînă a-mi cumpăra echipament), lacrimi nenumărate. De ce lacrimi? de la bătaie? nuu, de la părinţii mei care îşi doreau după primul an de antr să mă opresc😀 Apoi să vedeţi cîte lacrimi erau atunci cînd nu-mi dădeau voie la competiţii, examene, tabere, seminare (aşa au continuat 7 ani😀 ). Părinţii mei îmi doreau doar binele că  doar ce părinte îşi trimite copilul la competiţie să-l bată😀 (şi asta se întîmpălă de foarte dese ori mai ales în primii 2 ani) dar la insistenţa mea, la rugăminţile mele şi desigur la şiroaiele de lacrimi fără număr, fără număr ..😀 .. îmi permiteau, desigur „pentru ultima oară”😀 De-aţi fi ştiut ce frumoasă îmi părea viaţa după vre-o 2 zile de insistenţă, şi stăruinţă să-i conving, apropo am nişte părinţi greu de convins, cred că mi-am dezvoltat arta convingerii şi le mulţumesc. Tot ce au făcut au făcut doar pentru binele meu, şi dacă aş fi fost în locul lor aş fi procedat la fel. Le mulţumesc mult că deşi nu erau deacort cu ceea ce făceam mă lăsau totuşi, şi aveau încredere în mine. Vă iubesc !

Antrenamentele după cum ştiu toţi au şi partea spirituală şi anume studierea Bibliei după metoda inductivă, adică tu însuţi descoperi Adevărul ! Aşa că în 2007, pe 3 mai am decis să-L primesc pe Iisus în inima mea şi să-I fiu devotată Lui, să am o viaţă plăcută în ochii Lui. Aşa că încă din copilărie am avut o relaţie frumoasă cu D-zeu.

Cînd am început să mă antrneze aveam 2 vise maaari:

1. Să am centura neagră. (cu numele Popovici Tatiana scris frumos pe centură)

2. Să devin arbitru. (cu numele Popovici Tatiana scris frumos pe ecuson)

Cel de-al doilea vis s-a adeverit mai repede decît cel dintîi😀 . În anul 2010 mă văd ca şi arbitru, arbitru şi încă în rochie )))😀 Mi-au spus oamenii că trebuie să fiu îmbrăcat elegant şi să am pantaloni clasici, bine, dar eu avem numai blugi aşa că am hotărît să-mi iau o rochie clasică😀 . În ziua aceea nici nu am observat că eram ceva mai diferită de ceilalţi😀 pentru că unul din cele două vise se împlinea. Zi memorabilă de altfel.

Şi aşa s-a început şi activitatea de arbitru, de atunci eu trecut 4 ani ,hmm , arbitru cu staj deja😀

Am continuat să mă antrenez. În ianuarie 2012 deschid grupe în grădiniţă, deci devin antrenor. Un antrenor a cărui nervi trebuiau să fie de fier cu copii de 4-6 ani😀 . Primul antrenament, 10 copii, de diferite vîrste cu vre-o 6 adulţi în spate, şi cu un monolog😀 M-am prins că copii foarte multe lucruri încă nu le ştiu, ei unele cuvinte pe care noi le considerăm elimentare ei nu le cunosc, de ex ce înseamnă notă, examen, competiţie … , marţi, miercuri , .. ,😀 stînga, dreapta😀, 10 flotări sau 5😀 „ce înseamnă flotări ?”

În 2013 am început să fac antr şi cu copii de la şcoala primară, cl I-II-a (altă viaţă :D)

Deşi eram antrenor, primul şi cel dintîi vis nu era realizat. Abia în primăvara anului acesta (2014) m-am atesta la centura NEAGRĂ, 1 Dan. Frumos, impecabil, memorabil🙂

Îmi place să privesc în urmă pentru că nu regret nimic din ce-am făcut. Taekwon-do a fost şi este sportul care mă mobilizează să fiu bună la şcoală, implicată în societate, prietenoasă şi să am prieteni buni(cei mai buni tot din Taekwon-do sunt:D).

Mulţumesc mult lui D-zeu care ma ţinut taare, şi nu am renunţat.

Mulţumes antrenorului Curbet Ghenadie, care prin munca şi efortul depus m-a adus la un nivel înalt tehnic şi spiritual.

Mulţumesc părinţilor care m-au susţinut, şi au avut încredere în ceea ce fac. Vă promit că n-am să vă dezamăgesc niciodată.

Iar în încheiere vă spun , că mă antrenez de cînd mă ştiu, pentru că toate evenimentele din trecut sunt legate mai mult sau mai puţin cu Taekwon-doul😉😀

10352201_712091665516977_6629649199695415408_n

Iertarea duce la împăcare

Certurile apar atunci cînd doi oameni pur şi simplu nu vorbesc pe aceeaşi undă.  Certurile apar din cauza unor păreri diferite, a unei nedreptăţi sau poate un cuvînt al cuiva te-a afectat atît de mult încît începi să porţi ură pe persoana dată. Este foarte uşor să te cerţi, dar este mult mai greu să restabileşti relaţia. Un conflict  mic poate avea consecinţe pe tot parcursul vieţii dacă nu ştii să soluţionezi  rapid situaţia. Odată, două femei s-au certat şi nu au mai vorbit tot restul vieţii, deşi erau vecine şi pînă atunci se împăcau foarte bine. Din păcate, acesta nu este unicul caz…

  1. Învaţă ceva din conflict

Probabil nu te-ai gîndit prea mult la ce-ai spus. Analizează conversaţia ta şi gîndeşte-te cît de mult ai rănit cealaltă persoană. În situaţii încordate  spunem lucruri care ofensează mult persoana cealaltă. E posibil ca tu să fi fost pur şi simplu ofensat de o vorbă aruncată fără prea multă cumpătare. Mergi şi spune acelei persoane cît de mult te-a ofensat acel cuvînt şi roag-o să nu mai vorbească aşa cu tine sau despre tine.

2.Nu te încăpăţina, căutîndu-ţi dreptatea

Suntem întotdeauna tentaţi să ne îndreptăţim şi să ne amăgim că noi am avut dreptate şi că „ nu am nici un motiv să mă simt vinovat şi n-am să-mi cer niciodată iertare”. Această minciună nu te face nicidecum să te simţi mai bine. Dumnezeu ne-a creat ca să zidim relaţii, dar nu să le dărîmăm! Isus le dă ucenicilor Săi următoarea poruncă:

„Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”(Ioan 13:34-35)

 3.Preţuieşte oamenii mai mult decît o idee sau un obiect de la care v-aţi certat

Uneori un obiect sau o idee te-a făcut să distrugi o relaţie pe care ai zidit-o ani de zile. Oare chiar este mai important acel obiect decît persoana cu care, probabil, ai petrecut o mulţime de clipe frumoase?

 4.Mergi peste eu-l tău şi cereţi iertare

 Cum am spus anterior, probabil, îţi cauţi dreptatea, poate că şi ai dreptate, dar încearcă să treci peste mîndrie şi să te împaci. Fii tu cel care îşi cere primul iertare, dacă într-adevăr ai greşit, atunci celălalt se va bucura, dacă nu tu ai greşit, atunci celălalt va fi mustrat.

5.Învaţă de la cel mai bun exemplu!

 Dumnezeul cerurilor şi al pămîntului ne iartă pentru tot răul pe care îl facem, pentru faptul că în toate zilele vieţii nu ne pasă de El şi ne cufundăm în munca de la serviciu, temele de la Universitate sau poate jocurile de la calculator sunt mai „importante” decît relaţia ta cu Dumnezeu.

Deşi noi suntem cei vinovaţi, cei păcătoşi, cei care greşesc de fiecare dată Dumnezeu nu S-a uitat la aceasta şi a iniţiat El împăcarea.

„Atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10)

A trimis pe Singurul Său Fiu ca noi să nu mai fim vrăjmaşi, dar prieteni.

„Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3:16)

Dumnezeu ar fi putut să ne distrugă într-o secundă, dar nu a făcut-o. De ce? Pentru că El ne iubeşte „Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi și nu te va nimici”( Deuteronom 4:31)

6.Conflictul nerezolvat nu duce la nimic

De multe ori oamenii aleg să evite persoana cu care s-au certat, crezînd că timpul va rezolva ceea ce, de fapt, tu trebuie să rezolvi. Unii aleg să fie supăraţi pe cineva timp îndelungat, ceea ce nu le face prea mult bine, în schimb să schimbe situaţia şi să-și ceară iertare.

7.Conflictul rezolvat duce la o frumoasă relaţie

Dumnezeu ne spune că dacă sunteţi supăraţi, să nu comitem păcatul de a da în continuare apă la moară supărării voastre. „Nu lăsaţi să apună soarele peste mânia voastră” – treceţi cât mai curând peste ea; „ca să nu dați prilej diavolului”, fiindcă atunci când sunteţi supăraţi îi oferiţi diavolului posibilitatea să se afirme în voi(Efeseni 4:26-27). Dumnezeu ne atenţionează- rezolvă repede conflictul şi împacă-te! De ce? Pentru că îi oferim diavolului posibilitatea să se afirme în noi. Dacă lăsăm ca mînia noastră să dureze o săptămînă, apoi o lună, chiar un an, atunci să nu crezi că timpul va rezolva în locul tău situaţia. E bine să rezolvi conflictul chiar în aceeaşi zi. Cu cît mai mult timp va trece, cu atît te vei depărta mai mult de persoana dată şi vei avea o mînie mai mare iar „mânia locuieşte în sânul nebunilor” (Proverbe 19:11). Aceasta nu te face să te simţi prea bine, nici tu, nici ea/el.

Mergi acum şi cere-ţi iertare în faţa lui Dumnezeu pentru toate păcatele tale pe care le-ai săvîrşit pînă acum. Apoi cere-ţi iertare, pentru că ai permis să te cerţi cu cineva. Acum, roagă-te ca Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune să vorbeşti şi cu cealaltă persoană, cînd îţi vei cere iertare de la ea.

„Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.  (1Petru 3:9)

 

Credinciosul adevărat sau credinciosul mincinos ?

Mai întîi vom determina la ce timp este verbul „a păcătui”.

„Oricine este născut din D-zeu, nu păcătuieşte (prezent) pentru că sămînţa Lui rămîne în el, şi nu poate păcătui ( prezent) fiind că este născut din Dumnezeu ” (1 Ioan 3:9)

Verbul la prezent arată o acţiune continuă, un mod de viaţă. Prin urmare, vedem din acest text că uneori creştinul poate păcătui, dar nu poate păcătui continuu astfel încît păcatul să devină un obicei al vieţii sale.

De exemplu nu poţi să spui că eşti creştin dacă trăieşti în concobinaj, modul tău de viaţă este păcătos astfel te prinzi să fii un creştin mincinos care ” se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scîrbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.”  (Tit 1:16)

Tot Dumnezeu ne dă şansa să încheiem cu viaţă păcătoasă, iar din dragostea Lui pentru noi El ne salvează.

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii a fost arătat(Tit 2:11) …. El S-a dat pe Sine(Isus Hristos) Însuşi pentru noi,ca să ne răscumpere din orice fărădelege(Tit 2:14) …. El ne-a mîntuit nu prin faptele făcute de noi în neprihănire, ci prentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfînt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru.” (Tit 3:5)

Suntem în faţa unei alegeri dar să ştiţi că  „va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.”

Vrei să mergi tu în această viaţă pe calea păcatului care aduce pierzare? sau te decizi acum să-L primeşti pe Isus în inima ta iar îngerii să facă o adevărată sărbătoare în ceruri.

Domnul să vă binecuvînteze !

 

Şocul studenţesc

Primul an de studenţie e ceva special pentru orice student care pleacă departe de casă şi care este responsabil de propria cameră undeva într-un cămin în care ai găsit doar 1 dulap la 4 paturi😀 .Pereţi jerpeniţi şi uşa de la balcon care nu se încuie. Acum trebuie să te descurci singur, mama, tata sunt acasă, doar nu le vei cere ajutorul, doar suntem mari şi mai ales independenţi:D (lucru la care tinde orice tînăr). Primul lucru de care trebuie să te apuci este reparaţia, dar eu niciodata nu am încleiat tapete  ? ei şi ce, ne învăţăm doar suntem mari.  )))

Prima zi la universitate, nu e tocmai cum te aşteptai,sunt mulţi oameni şi nu prea prietenoşi parcă. Te întorci înapoi la căminul tău „iubit” şi ce să faci, mîncare, dar stai că nu ai din ce😀 te duci tu frumos la magazin şi cînd te gîndeşti cît timp îţi mai trebuie ca să faci mîncare te hotăreşti că un terci e mai sănătos😀 şi mănînci asta cam o săptămînă.

Toţi colegii mei mai mari zic că la universitate nu te întreabă ca la şcoală, nu şi la universitatea mea, din prima zi ne-a dat vre-o 15 foi, şi vre-o 3 desene de făcut pentru ca data viitoare să răspundem tot acel material, desigur noi avem laboratoare (facultatea de Biologie, toţi cei care au laboratoare ştiu ce bătaie de cap avem cu ele). Şi mai întreabă şi pe toţi, aici e mai greu ca la şcoală, mamă ! unde am venit😀

Suni acasă şi abia atunci începi să preţuieşti oamenii care timp de 19 ani nu i-ai preţuit atît de mult. Prima săptămînă a trecut ca un an. Am mai fost eu prin tabere pe 7-10 zile, diferenţa e, că acolo, eram între prieteni, aici între necunoscuţi.
Vineri este marea bucurie, mergem acasă !!! Toţi te primesc ca pe cel mai aşteptat oaspete iar ţie oraşul natal îţi devine tot mai drag (Călăraşul meu iubit!)

Am fost întotdeauna o persoană activă şi m-am implicat mult în lucrarea cu Taekwon-doul, deschizînd şi grupe. Cei de făcut acum că mi-am mutat reşedinţa? nimic altceva decît să continui, faci naveta😉

Întotdeauna am avut un argument forte la orice neplăcere.
Avem mult de învăţat – e şi normal doar suntem la universitate,nu te aşteptai doar să vii aici să leneveşti.
La cămin nu ai parte de linişte- 4 persoane ?😀 linişte? la gazdă, poate, (dacă ai vecini liniştiţi).
Nu am timp liber- ha-ha, da cînd ai să ai o familie, serviciu, lucrare, cam cît timp liber ai să ai ?
Totul e scump în Chişinău- este, dar învaţă să faci economii😉

Şocul studenţesc l-am simţit, şi probabil îl simte orice student dar tocmai acest şoc ne face ceva mai puternici. Am crescut mult în credinţă aici, şi am ştiu întotdeauna că Dumnezeu nu-şi lasă copii în necaz şi îi va ajuta întodeauna. Nu e tocmai plăcut cînd treci prin acest şoc (pentru mine asta a fost) dar începi să te căleşti şi să înveţi să te descurci singur indiferent de situaţie.

Am  învăţat să-mi preţuiesc familia mai mult ca înainte, să-mi iubesc oraşul şi toţi oamenii din el!

646x404